Intră acum și în grupul de
Cele 515 cereri pentru reabilitarea termică a apartamentelor din municipiul Suceava, centralizate până în prezent, vor fi depuse la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) în vederea obţinerii finanţării. Anunţul a fost făcut miercuri de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a precizat că majoritatea cererilor prevăd reabilitarea termică a apartamentelor situate în blocuri din zona centrală a oraşului şi că aşteaptă şi alte cereri. „Vom depune un prim calup ca să prindem loc în faţă la finanţare şi aşteptăm solicitări în continuare”, a spus primarul.
Potrivit edilului-şef, prin acest program, municipiul Suceava va avea fonduri de 6,3 milioane de euro pentru reabilitarea termică a blocurilor din care 3,8 milioane de euro cofinanţare europeană, iar restul finanţare locală. El a apreciat că din fondurile puse la dispoziţie prin acest program vor putea fi reabilitate termic 3.000 de apartamente, ceea ce reprezintă aproximativ 70 de blocuri, iar Primăria va suporta din fonduri proprii, cu câte un milion de euro anual, până în 2015, acest program.
El a mai arătat că prin acest program UE şi Guvernul asigură 60 la sută din finanţare în timp ce Primăria şi asociaţiile de proprietari restul de 40 la sută împărţit diferenţiat, în funcţie de veniturile proprietarilor. Astfel, în cazul unui bloc în care veniturile medii ale proprietarilor sunt mai mici de 150 euro lunar, Primăria acoperă 30 la sută din costuri, iar proprietarii 10 la sută, în cazul celor cu venituri sub 350 de euro lunar, contribuţia este egală, 20 la sută atât Primăria cât şi proprietarii, iar la cei cu venituri sub 500 de euro, contribuţia Primăriei este de 10 la sută, iar a proprietarilor de 30 la sută.
Primăriile pot depune proiecte pentru reabilitări termice de blocuri cofinanţate cu bani UE, beneficiarii eligibili fiind autorităţile locale, iar investiţiile ţintă sunt blocurile de locuinţe construite între anii 1950 şi 1990 în care locuiesc categorii sociale vulnerabile şi familii cu venituri reduse.
Bugetul alocat este de 304 milioane de euro, din care 150 de milioane euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) şi 154 de milioane euro din contribuţia naţională (buget de stat, contribuţia autorităţilor locale şi a asociaţiilor de proprietari). Alocarea financiară (FEDR plus buget de stat, reprezentând 60% din valoarea eligibilă) este de 182,4 milioane euro, fiind repartizată pe cele opt regiuni de dezvoltare în mod egal, respectiv câte 22,8 milioane euro. Lucrările eligibile vizează reabilitarea termică a anvelopei şi a sistemului de încălzire.
Intră acum și în grupul de